blog dedicat...

Motto: "Viata are un parfum imbatator! Viata nostra este un nesfarsit spatiu albastru. Infrumusetati cat mai mult aceasta viata, taiati si mai multe drumuri in spatiile ei nesfarsite!"
Serafimovich A.

Acelasi suflet hoinar...pasesc din nou pe aleile romane si respir istorie...de data aceasta cu speranta in buzunar si mult curaj in priviri, hotarata sa traiesc cat mai frumos si sa invat cat mai mult in acest ultim an pe care il voi petrece aici...









Calatoria, cunoasterea altor civilizatii iti pastreaza mintea deschisa si iti largeste perceptia asupra lumii si celor din jur... As vrea sa colind...sa vad cat mai mult, sa cunosc locuri si oameni noi si sa ma intorc in cele cateva pe care le-am vazut. De fiecare data este divers...in functie de varsta si de starea de suflet...

Casa insa...radacinile, in mod indispensabil, iti reinoiesc si imbalsameaza sufletul...

Pentru ca, acasa, toate iti vorbesc cu drag si te asculta cu dor. Pentru ca acasa ne vibreaza inima...nu ne incanta doar ochiul si mintea...

Acasa...

Am petrecut frumos si am luat senin din seninul ochilor tare dragi sufletului meu...



Am vazut locuri incantatoare, am aprins o lumanare si m-am rugat ...





Am fost primita circumspect in casa bunicilor:)...

si descusuta cu rigoare...lipsisem mult prea mult! Apoi am fost imbratisata cu drag, pentru toate zilele cand am lipsit...





L-am mangaiat pe "Vasilica"...sa-mi fie cu noroc in Noul An, sa ma poarte cat mai curand inapoi...

Spre rusinea mea, am uitat ca trebuia sa-l rasplatesc pe stapanul care s-a oprit cu ingaduinta, ca eu sa pot mangaia capul carliontat cu doua margele negre in loc de ochi...

Mi-am ostoit dorul si am dormit linistit pe meleagurile copilariei mele... M-am bucurat de tot si m-am certat cu timpul care imi trecea mult prea repede...





Simplu si frumos! Zile linistite alaturi de cei dragi...clipe de care aveam atat de multa nevoie si care as fi vrut sa-mi devina veacuri:)
Anul in care am pasit??
Viata are un parfum imbatator...

...Asteptam cu sufletul la gura vacanta si plecam inca din prima zi, bantuind potecile inzapezite si cantand colinde pentru a invinge intunericul. Si, seara, ma varam toata in cizmele bunicii mele, infasurata bine in broboada cea mare de lana, de-mi ramaneau doar ochii afara pentru a putea vedea calea... Imi luam sania si alaturi de ceilalti petrecareti bantuiam drumul-partie, strajuit de padurile argintii si de luna, cumatra, ce-si facea veacul pe cerul sticlos de decembrie...
Acasa...ma intorceam cu turturi pe maneci, cu cizmele cele mari pline de zapada si cu foc in obraji! Si, fericita, dadeam tarcoale sobei incinse, care raspandea miros de mere coapte si o sacaiam pe bunica sa-mi mai cante cate ceva din tineretea ei...
Venea noaptea colindului, alba si magica peste potecile satului, cu nastrusnicii si rasete...si ma intorceam zgribulita in zori, tarand dupa mine traista-trofeu, plina de covrigi si biscuiti si nuci si alte bunatati binemeritate. Covrigii aceia uscati, in care de multe ori ni se stirbeau dintii daca nu ii potriveam cu un ceai fierbinte, erau mai buni decat orice in diminetile geroase de iarna.

Sufletul...mi-l regasesc acelasi si astazi, simplu si emotionandu-se mult prea usor.
Povestile bunicii anul acesta au fost inlocuite de povestile voastre... Muta de fel...ma multumesc de multe ori sa va citesc, sa ascult, sa vad...sa invat si sa mai cresc un pic!

Vin acasa maine...sa ma bucur, sa-mi alin dorul si sa cant colinde in pragul casei celor dragi mie!

Inainte de toate insa eu, suflet calator, tin sa urez tuturor celor care ati poposit sau veti poposi aici pret de un cuvant, celor care ati avut pentru mine o vorba sau un gand bun, celor pe care-i admir sincer si prietenilor dragi...

Sarbatori calde si luminate voua si celor dragi voua!

Sa va aduca Anul ce va veni un strop din toate...un strop de noroc, un strop de iubire, un strop de liniste si fericire in suflete!

si o colinda..

...si casa si drum si zambet si planset si timp si rataciri si Paste si Craciun si italiana si romana si vorba si tacere si carti si muzica si responsabilitati si scapari si prieteni si neprieteni si...viata si...
si pentru o clipa m-am oprit...
Vorba molcoma a tatalui meu si timiditatea lui si ochii lui verzi-albastri...si cenusii uneori precum cerul in zilele ploioase, mersul lui tantos, pe care i-l urmaream distrata de la fereastra camerei mele, ori de cate ori aveam posibilitatea si prezenta lui, aproape muta, prin casa si ticurile lui...si misterul unei inimi care a incetat sa bata mult prea devreme.
Mi-a venit azi-noapte la portile visului... Ma astepta in fata usii casei parintesti, cu...dor si ochi inlacrimati...si o groaza de scrisori in mana, cu scrisul acela frumos al lui, cu litere intortocheate...
Si vroia sa-mi povesteasca mult prea multe, cu o avalansa de cuvinte...ca niciodata, ca si cum i-ar fi fost teama ca plecam inainte de a putea sa-mi spuna tot...
Si m-am trezit trista si cu dor mult...si intarita in convingerea mea ca ceea ce este mai important in viata aceasta este dragostea pe care o daruiesti celor dragi sufletului tau, linistea si bucuriile pe care le aduci in viata lor...
Acestea sunt lucrurile care ne innobileaza traiul si clipele care ni se strecoara printre degete...

Phil Collins - "I wish it would rain down"

Tribunal. Sictir. Aer imbacsit de prea multele guri care-l respira. Una din cozile infinite, in urma carora descoperi ca esti doar la inceputul drumului. Ei zic..."vai a cercare Maria per Roma"...noi..."cautam acul in carul cu fan".
Un accent stalcit se strecoara de undeva din apropiere pana la mine. Ridic ochii. Nu este pentru prima data luna aceasta cand vad personajul. Si de fiecare data m-a studiat curios.
Dama la vreo 40 de ani, odata femeie frumoasa, cu ochi verzi si sticlosi de pisica salbatica, murdariti acum de fardul albastru intins cu neglijenta deasupra pleoapelor, parul mereu incleiat pe tample, cap mic deasupra umerilor lati de barbat, voce rugoasa si mers leganat. Astazi imbracata cu o haina alba care-i pune in evidenta "mijlocelul" tras prin...burlan, geanta cu firma la vedere, striga din toti rarunchii, de parca ar fi fost in mijlocul campului:
- Filippooo!!!? Filippo??! Vieni qua! Chi è l'ultimo?
(Cavolo!!! Ero proprio io...)
Il aseaza langa mine si-i ordona sa ramana acolo. Imi ascut urechile curioasa. Pana astazi fusesem convinsa ca era rusoaica, dupa duritatea consoanelor care-i ieseau printre dinti. Ma intrebam cum de-i mai are... Acum insa cadenta frazei, lipsa literelor duble, conjugarea verbelor ma determina sa-i dau ceva mai multa atentie. Astept sa se desfasoare...chiar in spatele meu. Ce noroc!!!
Este tot un lasa-ma sa te las intre ei. Ea, militareste, il obliga sa o asculte...deoarece domnul, cu evidente probleme de exprimare si probabil, eventuale in perceptia realitatii (dupa cum mi-am dat seama in trecut, ori de cate ori am avut ocazia sa-l vad in actiune), se tot agita. Nu intelege care-i este locul in rand, vrea sa treaca inaintea celorlalti, este foarte enervat de lentetea celor din jur. Ea se indeparteaza la un moment dat iar apoi incepe sa urle din celalalt capat al culoarului.
- Filippo...t'ammazzo!!! Vai al posto tuo! Filippo, vieni qua!!!!!!!!!
Din doi pasi ajunge langa el si-l trage de maneca, obligandu-l sa se aseze la locul pe care-l parasise cu doar un minut in urma.
- Filippo, stai qui!!!
Si-i da un sandvis, pe care-l scoate dintr-o punga mototolita in geanta cu firma la vedere. Domnul, ascultator caine, se aseaza langa ea si incepe sa-si infulece ratia.
O aud bolborosind in spatele meu, despre cativa trecatori...
" - Hai visto i napoletani???
Pieni di soldi... Soltanto roba firmata.
Hanno soldi i napoletani.
Un po droga.Un po affari... Furbi i napoletani..."
In timp ce "doamna" isi recita rolul iar ceilalti asistau stramband din nas la spectacol, ma pali in moalele capului un cuvant romanesc, articulat, in toata splendoarea lui. Ii scapase "doamnei"...
Era certitudinea pe care nu as fi vrut sa o am. M-am oprit putin, am respirat adanc, am luat in calcul posibilitatea de a o arunca pe amarata in Tevere, cu un bolovan de gat, apoi...am oftat si m-am afundat intr-o resemnare profunda.

La urma urmei fiecare padure cu uscaturile ei. Toti avem locul si drumul nostru pe lumea aceasta... Iar eu sunt si voi fi intotdeauna mandra ca sunt romanca!



P.S.: Pentru ca eu sunt un simplu spectator, las locul celor care au intr-adevar ceva de spus...
Fito y Fitipaldis - "Cerca de las vias"



"Abrazado a la tristeza"

(what are we going to do with it?..)

Motto: "Setos iti beau mireasma si-ti cuprind obrajii
cu palmele-amandoua, cum cuprinzi
in suflet o minune.
Ne arde apropierea, ochi in ochi cum stam.
Si totusi tu-mi soptesti:"Mi-asa de dor de tine!"
Asa de tainic tu mi-o spui si dornic, parca-as fi
pribeag pe-un alt pamant

Femeie,
Ce mare porti in inima si cine esti?
Mai canta-mi inc-o data dorul tau
sa te ascult
si clipele sa-mi para niste muguri plini
din care infloresc aievea-vesnicii."
Lucian Blaga - "Dorul"

Iubirea...dorita cu sete de toti, cantata si incantata de condeiul intregii lumi, farama din dragostea Lui conoscuta, dar recunoscuta atat de rar...pentru ca El nu ne-a lasat pe lume sa fim singuri!
Iubirea...acea misterioasa emotie care intr-o dimineata iti sfarama portile sufletului, iti revarsa zambet larg pe chip si lumina incantatoare in ochi, patima in inima si neinfranare in ganduri...
Indraznesc sa cred ca acest cuvant folosit atat de mult incat uneori isi pierde sensul si rostul, cuprinde in el, la fel de clar precum seninul cerului de mai, cunoasterea ta si a celui drag, unirea nu numai a drumurilor cat si a gandurilor, a dorurilor, cuprinde renuntare si daruire totala, curajul de a pune sufletul in palme si de-ati face casa din sperantele care s-au strans nod in jurul celui ales.

Iubirea stie de alb sau negru! Niciodata de gri. Nu pentru ca nu este iertata greseala, caci traind invat sa iubesc. Ci pentru ca iubirea noastra se reflecta in ochii celui drag, se masoara in fericirea sau nefericirea pe are i-o presaram in suflet, in linistea pe care i-o aducem in casa si in viata. Pentru ca aceasta farama de rai nu-ti cere decat sa dai! Sa dai din suflet pentru suflet... Nu cunoaste jumatati de masura, nici tu si eu, ci doar noi...
Asociez acest cuvant cu zorile care ma reinnoiesc mereu, siguranta din timpul furtunii si linistea ce-i va urma, imaginea bunicilor mei care, dupa o viata impreuna, nu stiu sa stea unul fara celalalt, stralucirea cruda a diamantului, pe care nu o poti pierde cu nimic.
Caci, in amurgul vietii, vom intelege ca peroana iubita ne-a fost si casa si masa, si curaj si dor, ne-a fost faclia pe care Dumnezeu ne-a daruit-o pentru a nu pierde drumul in noptile noastre!