Sa te trezesti in zori de zi cu parul ciufulit, sa-ti tari picioarele pana la bucatarie, sa motai in timp ce simti mirosul de cafea imprastindu-se prin casa si auzi apa de la dus picurand linistitor, sa te cuprinda brate linistite si sa-ti sopteasca dulce, in ureche «buna dimineata»... Sa privesti prin perdeaua deasa verdele copacului vecin de-o viata, sa te bucuri de ciripitul privighetorilor sau vrabiutelor sau orice iti va canta la fereastra...si sa simti ca acolo este locul tau. Si dimineata iti poate fi si intunecata si senina si geamul diferit si copacul te-ar putea parasi sau l-ai parasi tu pe el...dar viata iti va fi inima cu care te trezesti si bratele de care-ti va fi dor si linistea pe care o vei gasi atunci cand te vei pierde in ele... Am observat, schimband locuri si locuri, ca dupa o anumita perioada acestea incep sa ia forma noastra, sa miroasa a noi, sa povesteasca despre noi... That’s life... Casa o purtam in inima si in bataile ei nebunesti si in visele si in privirea care o gaseste pe a ta atunci cand ai nevoie...
...am avut, nu pentru prima data, ocazia de a participa la o nunta aici. Frumoasa seara, frumoase amintiri mi-au ramas. Unul dintre momentele de neuitat ale vietii-sarbatorit cu mare grija pentru fiecare detaliu. Ca orice om m-am uitat, am fost de acord sau am criticat. M-a lovit esentialul...care si-a pierdut conturul in spatele atator formalitati si consuetudini. M-am gandit la toti cei pe care i-am cunoscut, care si-au pus speranta intr-un om, care au vrut ca omul acela sa-i fie casa si masa si sprijin si cruce si tot ce-au ales mai drag din lumea asta. M-am gandit la cei care, tot atatia, au descoperit cum sansa le-a fost neagra si au uitat de unde au pornit. Inevitabil viata ne rataceste pe toti pe drumurile ei, ne smotoceste, ne invata ce-i fericirea sau linistea dar si suferinta si umilinta... Drumul nostru il alegem fiecare dintre noi... 
