Ah...desfrunzirile care ne bat din nou la geam...
Desfrunzirile fiecarui an, ale fiecarei toamne, sfarsitul din toate lucrurile... Padurea capata culoarea pamantului, pamantul culoarea ruginei umede. Ploile furioase ne poarta in gand vara zgomotoasa. Stim ca atunci cand se vor aseza si albastrul se va sterge, cand ritmul picaturilor va incepe sa ne numere ceasurile din zi si ne va adormi greu visurile, toamna isi va face definitiv loc si pe ulita noastra. Mirosurile de hambar plin, de struguri aromati si imbatatori, rujele de toamna si apusurile sangerii...
Dimineata ulitele zac inca lipicioase si umede, se cerne racoarea cu mirosuri imbietoare si ceata sterge contururile lucrurilor, intristand lumina felinarelor si amestecand umbrele noastre cu pamantul.
La mia bella Roma isi canta nemurirea sub frunzele care ii acopera grabite aleile, porumbeii isi scutura si aduna aripile si se zgribulesc sub razele calai, calatorii stranuta si isi strang hainele inca varatice in jurul lor, ori de cate ori ii atinge cate o picatura prea rece de ploaie. Pe ici colo cate o turista mai indrazneata si nu numai turista, isi dezvaluie delicios gambele arse de soarele mediteranean si pielea fina si uscata de prea multa sare...
Vine tarziu toamna aici. Daca la noi pantofiorii sunt deja la usa si ne ascundem sub un pulover lejer si ascultam nostalgic ploaia care mocaneste la ferestre, aici mandrele in cizme, pantaloni nepermis de scurti si cate un tricou haios iti dau senzatia de eterna sarbatoare iar pustanii isi impart ultimele clipe de septembrie intre primele zile scoala si marea inca primitoare si contrasteaza cu natura care ii precede si le vesteste sfarsitul unei alte veri...
Romanii asteapta octombrie cald si bland, cu lumina slaba si melancolica peste cladirile seculare, cu pelerina noptii invaluind din ce in ce mai mult minunea zilei, cu oameni amortiti, indecisi intre a profita de reducerile inca ascunse prin colturi de magazine sau a-si recastiga ritmurile ratacite cu sarbatorile verii.
Roma are un suflu aparte. Nu am vazut alte mari orase, este adevarat, dar vechiul si noul ei continua sa ma izbeasca in fiecare toamna. Precum o carte de istorie etern deschisa, toamna ii respiri secolele ce isi desfasoara maretia in fata ta si iti simti micimea trecatoare... Dar frenezia cu care iti da foc la vene te face sa intri in jocul imbatator al fiecarei metropole, al romanilor stresati incepand cu nodurile care incurca traficul in fiecare dimineata... Bottle neck!...daca imi este permis sa adaptez un termen pentru acele puncte unde acestia incep sa-si citeasca ziarele, sa asculte muzica sau sa isi lustruiasca manichiura si sa-si retuseze chipul, pana se proptesc in bara din spate a colegului de suferinta...care tocmai in acel moment privea in oglinda retrovizoare un rasarit de foc...
La mia bella Roma, femeie capricioasa si plina de mister, cat de curand, o voi impacheta frumos, frumos, cu fiecare coltisor sau ulita pasita, cu fiecare zambet, cu fiecare nerv intins precum o coarda de chitara, cu fiecare nostalgie...si o voi aseza in buzunarul amintirilor.
Toamna aceasta imi numar bobocii...
