blog dedicat...

Incomensurabil Când simți in ceafa-ti plăpândă suflarea rece a morții, îngheți. Inima își încetinește ritmul înfricoșată, sângele uita drumul pe care-l are de făcut, gura înțeleneste iar ochii încearcă sa cuprinda necuprinsul, sa ia cu ei tot ceea ce ar fi putut cuprinde in nesfârșita călătorie. Când simți vântul rece și schimbător de soarta, te intrebi...tie cât ti-a mai rămas și daca ti-a rămas, dar, daca nu ti-ar mai rămâne, unde ai fi si ce ai lua cu tine. Când simți...ca aceasta aventura s-a sfârșit, singurul lucru care mai contează este, presupun, iubirea care ti s-a scurs prin vene, gustul pe care l-ai lăsat celui de lângă tine și nu numai, durerea nespusa și dorul. Căci ochii noștri nu văd pana nu sunt ajutați sa vadă și inima noastră nu înțelege. Și ne pierdem visele și dorurile in false speranțe și vădite orgolii, lumina o alungam in întuneric, bucuria de a trai in neputința. Căci lupta aceasta nu poate fi mai grea decât atunci când, nemaiștiind pentru ce lupți, constați ca a bătut gongul final fără sa fi apucat sa dai ce este mai bun din tine. De aceea timpul nostru aici este atât de important, de aceea toți ne măsuram existența, pentru ca nemurirea noastră se măsoară intr-un pahar de viața dulce - amara pe care-l bei pe-ascuns uneori de propria-ti ființa.