blog dedicat...

S-a inchis cerul si, din bolta cenusie, isi cerne gandurile miloase asupra noastra si ne povesteste, in soapte albe, sperante eterne... Sperante mari si curate se topesc in causul palmelor noastre, se impregneaza in sangele nostru, ne mangaie parul si ne alina mut auzul...

Ninge ca-n povestile din inima noastra de copil...
Cladirile si masinile si-au pierdut conturul intr-un alb cenusiu, ramurile copacilor se povarnesc pioase sub povara pufoasa si rece, calea pedestrasilor apare batucita de atatia pasi care se incapataneaza sa infrunte stihiile, orasul si-a domolit pulsul si doar strada taie nemiloasa dungi negre in imensitatea alba, care ar vrea, parca, sa inghita totul. Fulgii generosi de nea ti se strecoara printre degete, ti se aseaza pe gene si pe buze spalandu-le de tristeti, iti nametesc umerii si pieptul ca o patura blanda peste sufletul tau.

Ai vazut cum ninge peste noi si ne ascunde zapada in ea?
Uite fulgii copilariei noastre cum ne danseaza in preajma si ne soptesc sa iertam si sa uitam, sa iubim si sa dansam inlantuiti, un intreg cu acelasi vis si aceleasi urme...

Uita de tot si danseaza cu mine...vis frumos, uita de tot si asculta cu mine povestea soptita printre fulgi mari si blanzi, uita de tot si inlatuie-ma cu brate dorite si calde...