blog dedicat...

...isi iti spre mine obrazul zbarcit si, cu o privire triumfatoare, ma anunta: "pai, sa stiti ca nu se termina aici. Ar fi bine sa se termine cu Anexa24, dar nu!!!"...Am simtit acel nu satisfacut ca o cizma plina de noroi peste mainile mele intinse... "NU, domnisoara! Ca sa aveti copia autentica a contractului de vanzare-cumparare a casei, trebuie sa scoateti Anexa24 si sa mergeti la notar, sa faceti succesiunea si abia apoi aveti dreptul sa cereti copia(sau mai bine zis duplicatul) la fondul locativ. Va zic Io! Deci dumneavoastra trebuie sa..."
Cu ochii pironiti pe fata salcie...si pumnii stransi de ma dureau degetele, incercam sa-mi infrang porniri foarte violente, cel putin ale limbajului. Am masurat ironic incaperea si colegele-i care devenisera, mi se parea, una cu mediul acela prafuit si irespirabil si am pus in balanta placerea pe care mi-ar fi provocat-o o eventuala discutie cu ea-din care stiam ca as fi iesit triumfatoare (avand in vedere ca cea de la fondul locativ imi spusese exact opusul) si linistea pe care as fi castigat-o daca as fi tratat-o cu indiferenta cu care, in general, este bine sa tratezi oamenii care cred ca le stiu pe toate. Am ales linistea. Si am iesit numarand frumos pana la zece si apoi toti pasii care ma dusesera acolo... Cerere eliberare carte de identitate, declaratie de luare in spatiu facuta de mama in fata Ambasadei romane din Italia(unde bineinteles i-au spus ca nu se face, nu este valabila)-mama ei de declaratie ca nu se putea scrie acolo ca sunt coproprietara, tanti care mi-a spus sa ma duc si cu faxul si apoi nu si-a mai adus aminte de acest detaliu si contractul... Neaparat originalul, caci copia autentica este luata in considerare doar pentru un document de identitate provizoriu!!! Si numa' bine ca, in eventualitatea in care nu l-as fi gasit...trebuia doar sa ma duc sa solicit eliberarea unui duplicat la fondul locativ. "O nimica toata, zicea doamna aceea care mi-a refuzat actele-trebuie doar sa mai platiti o taxa si gata"...si sa nu mai spun, fata functionarei de la fondul locativ cand, dupa ce i-am dat prea multe detalii s-a gandit sa-mi ingreuneze si ea situatia si sa-mi ceara un document din care sa reiasa ca am dreptul sa cer copia aia si i-am spus ca nu am nefericita de Anexa 24 si iata-ma la "doamna stie tot" cu ochii cenusii si foarte, foarte inteligenti... Tendinta fu sa ma dau cu fundul de pamant si sa ies din joc, sa zic alintata ca..acolo nu era asa. Baliverne! Era la fel si inca le rezolvam mereu pe-ale altora. Asa ca "bine m-am intors acasa" si bine este sa te enervezi pentru propriile tale probleme, care nu-s nici mai mai, nici foarte foarte decat ale altora...dar sunt ale tale! Si atunci doare mai tare. Asa suntem noi facuti...
Altfel...de la mine de acasa numar frunzele care pica invinse din copaci peste umerii calatorilor grabiti. Si toate coroanele galben-rosiatice si, pe zi ce trece, mai sarace de pe strada principala si incerc sa ma obisnuiesc cu pulsul orasului. Grabit...Da. Grabit si indiferent, ca toata aceasta lume. Si de cate ori ies pe strada...privesc boland fetele oamenilor. Fete obosite si triste si gri si imbatranite, multe, inainte de vreme dar ii vad pe multi mai uniti si mai frumosi decat cei care sunt atat de preocupati de aparente... Si ma holbez in mod inexplicabil, ori de cate ori am ocazia, la panourile acelea imense care dau senzatia de balci. Ma uit la ele si incerc de fiecare data sa imi imaginez cladirea sau piata fara acele fete de hartie si incaltamine cat un etaj si multe altele spanzurate inestetic peste tot. Si imi place graba voastra, a bucurestenilor si statul vostru in priza tot timpul si varietatea si, mai putin, zecile de covrigarii de care m-am dezobisnuit din frica de kilogramele in plus si de arsurile blestemate pe stomac, de ce sa nu fiu sincera... Imi fac mereu pofta:)
Si...imi caut si eu, ca tot omul, in marea aceasta de grabiti, un loc... Fara sa vreau sa ma confund cu mediul, ci doar sa asimilez de la el pulsul si ceea ce este mai bun...
Aceeasi viata, relevanta doar pentru mine, un alt inceput, care mi-am promis sa fie ultimul... Sau, poate nu un alt inceput. Ci o regasire... Si am simtit-o astazi cand, poposind langa Biserica pentru o clipa am auzit corul glasuind a sarbatoare si oamenii indreptandu-se cu evlavie spre locul binecuvantat... Si mainile mele care s-au adunat linistite in poala si freamatul inimii ca sunt atat de aproape...de TOT ce port mai frumos in inima.
Apoi...
Padurea din fata casei bunicilor mi se pare ca a crescut atat de mult incat a adus toamna si in casa lor... Toamna si neputinta trista si, privindu-i zilele acestea, m-am gandit cu infrigurare la iarna care se apropie... Si i-am ascultat si le-am inteles preocuparea pentru mezina oaie neagra a neamului si i-am lasat sa ma protejeze, desi ei sunt acum cei care au nevoie de ajutor. Slabi si adusi de spate, cu maini obosite si doruri prea multe...devin incet incet una cu padurea-marturie vie a timpului care a trecut peste ei. Ii admir enorm si de cate ori ma apropii de trainicul lor cuib...poate nu atat de infloritor ca altadata, imi dezlantui bratele si sufletul si invat din nevointa lor, din rabdarea si statornicia lor.
...Mi-am inceput ziua cu padurea fosnind la fereastra bucatariei inghesuite si bunica frematand la treburi si radioul zumzaind o melodie pe care inca o mormai:)...
http://www.trilulilu.ro/kristitm/bdcccebe6812a5