blog dedicat...

Lene. Lene si somn. Imi tarasc picioarele in sus si in jos pe scarile tribunalului, cu gandul la o picatura salvatoare de cafea, un minut ingaduit de...sssssss...relax.
Imi iau inima in dinti si ma apropii de unul dintre aparatele pozitionate cu intelepciune in acele puncte din tribunal, unde se stie ca omul de rand ar putea sa-si piarda rabdarea...
O cafea cu usoara aroma de mucegai? Un cappuccino pe baza de lapte prafuit, cu termen de garantie...cimentat? Un strudel la pachet? Nu trebuie sa bagi de seama ca faina te ineaca si merele si-au pierdut de foarte mult timp gustul... Nu trebuie sa aiba gust! Este doar motivul potrivit sa furi un minut de liniste, fara a te indeparta prea mult de tarcul tau.
Si apoi...ai intotdeauna posibilitatea sa admiri curtea interioara a institutiei in eterna renovare. Voi incerca astazi sa descopar ce au mai carpit in ultimul timp.

Intorcandu-ne la oile noastre...
Ma apropii suspect de unul dintre aceste aparate. N-am de gand sa ma mai las pacalita! Mi-a otravit cateva din diminetile trecute cu un espresso lung...fara zahar. Mofturi??? Nuuuu...
In liceu eram incantata sa-mi beau linistita cafeaua mea americana, fara zahar. Doar ca un espresso, oricat de lung, daca este fara zahar...simti cum se ia de gatlejul tau, se scurge lent pana in stomac - lasand o dara de fiere in urma, ti se ridica parul aproape instantaneu si ochii stau sa-ti iasa din orbite... Este, sa zicem, un soc nedorit la prima ora, cand asociezi mirosul cafelei cu inceputul frumos al unei noi zile. Si, intre noi fie vorba, inca nu m-am obisnuit cu aceasta cafea espresso... Simt, intotdeauna, nevoia sa o sting cu un pahar de apa. Este prea..."espresso"...

Imi fac, asadar, curaj si ma apropii de masinarie.
Hmmmmm... La intrarea in spatiul rezervat chiulangiilor cafegii vad un domn care soarbe din paharul de plastic. In spatele lentilelor, fund de borcan, mi se pare ca pupilele i se dilata in mod neobisnuit si apoi, in final, un ochi i se inchide in timp ce gura isi apasa colturile in jos, intr-o tentativa inutila de a scapa...
Ma impinge necuratul sa ma apropii pentru ca intrevad o speranta de a-mi cerceta teritoriul. O domnita incantatoare amesteca delicat in paharelul pe care-l tine frumos intre doua degete si...gusta. O privesc. Nici o reactie...
Indraznesc: "Ma scuzati, este zahar in cafea? Nu de alta dar m-am otravit zilele trecute. N-as vrea sa am parte de o alta doza!"
Surprinsa, aceasta isi infunda si mai mult nasul in amaratul de pahar, ca si cum papilele ei gustative n-ar fi fost capabile, dupa mai bine de treizeci de ani de existenta, sa faca diferenta intre dulce si amar. Astept nerabdatoare. Intr-un tarziu spune: "sincera sa fiu nu stiu ce sa va zic..."
O privesc circumspect. Nasul ei se pierde din nou in paharul cu vina. Mai soarbe inca o data si apoi fixeaza varful incaltarilor, ca si cand s-ar fi concentrat sa raspunda unei intrebari foarte dificile.
Observand nehotararea mea, murmura in barba: "Nu stiu ce sa va zic. De obicei o beau foarte dulce. Mi se pare putin...amara acum. Dar, n-as putea spune ca nu are zahar deloc." Mai invarte odata betigasul, in cautarea zaharului, inchide ochii si da peste cap si ultima picatura.
In acelasi moment eu o las in plata Domnului si imi incerc norocul.
In timp ce cafeaua se scurgea usor in pahar si eu adunam restul pe care masinaria il scuipa la picioarele mele, o aud inganand in spate:"Si, totusi, nu cred ca avea zahar! Imi pare rau ca v-am facut sa aruncati banii..." Gandesc..."sa moara si capra vecinului, ha?"...Sunt neincrezatoare...Parea atat de draguta. Ea incepe sa rada, se intoarce pe calcaie si scapa.
Recuperez paharul si gust...
Simt cum otrava mi se scurge printre masele, stomacul mi se strange punga, carliontii mi se indreapta si pupilele mi se dilata!!! Sunt zmeoaica acum!!!!

Sa-i iau urma sugubetei??...Este prea tarziu!

"Ptiu, drace! Moromete...unde era!!..":))