blog dedicat...

...as vrea sa va pot descrie povestile copilariei mele. As vrea sa va pot purta de-a lungul potecilor pe care le strabateam cantand sa-mi tin singura de urat, de fiecare data cand, desi foarte mica, scapam de haosul orasului pentru a ma refugia in varful dealului unde crescusem... Unde intorcea uliul si ne trageam cu ursul de bracinari:))... Asa radea de noi lumea buna, ce avea casa la sosea.
Fiecare anotimp cu frumosul lui...
Primavara...postul si deniile, caltunasii si floarea Pastii alba si delicata, culeasa de pe dealurile inca cenusii si rancede si purtata la Biserica in Vinerea Mare, roata inconjurul Bisericii cu lumanarea in mana, plansetul vaduvelor care strabatea pana la noi, de ni se facea pielea gainii si ni se ridica parul in cap. Intoarcerea acasa pe poteci tacute, cu sufletul de copil mirat de neinteleasa taina... Sosea ziua Sfintelor Pasti. In sat slujba incepea intotdeauna in jurul orei 3 si ma incapatanam sa ma tin de poalele bunicii si atunci, fara sa iau seama ca motaiam intre ea si soba, cantul Slujbei de Inviere indepartandu-mi-se in timpane... Pastitele incununau efortul meu, dedulcit apoi de cozonac si cate un ou rosu... Si somnul care ne toropea in ziua aceea si cum nu trebuia nimeni sa ne pupe, ca ne lua Pastitele...
Apoi florile si randunicile... O zgandaream mereu pe bunica sa-mi repete... "Cum fac randunicile, mama???" Ea tragea aer adanc in piept si, imitand ciripitul elegantelor pasari, canta: "cand am plecat am lasat mere, pere si de toate rogodele, cand am venit am gasit urziiiiici, urziiiiiiiiiiiici, urziiiiiiiiiiiiiici":)) Radeam intotdeauna in hohote pentru ca imi inchipuiam randunicile galagioase, indignate pe mersul vremii...
Ciresii si perii din gradina casei care, atunci cand incepeau sa se scuture, acopereau totul cu picaturi albe, frumos mirositoare. Si bulzul din colt si ghioceii si zarzarele... Mi se strepezeau dintii dar nu ma dadeam batuta. Cu un ochi inchis, cu fata schimonosita, cu mana plina de verziciuni ma plimbam ca o umbra dupa bunica-mea si o imitam in toate... Si puii galben-aurii pe care ii ascundeam in caciula sau ii bagam in san, de o incasam de fiecare data cand se imbolnavea cate unul...
Iunie... Incepeau sa se coaca fragii in padure si, de cate ori ma intorceam acasa, umblam desculta prin iarba inalta si insiram fragute pe cate-un pai... Restul le adunam fericita in ulcior. Padurea era de un verde crud si moale si vuia incet in bataia vantului... Cireselele de mai fusesera de mult pradate...de noi sau de ciori... Aveam unul singur in catunul nostru si era tare greu sa furi din el ca era plin de clopote si, la cea mai mica alarma, ne fericea stapanul cu vorbe de dulce. Ca de prins, saracul, nu reusea niciodata sa ne prinda... Eu ii asteptam de paza pe verii mei, cu gandul la cele cateva cirese pe care as fi apucat sa le gust...
Apoi...venea vacanta si cartile le luam dupa mine in varful dealului. Inca imi mai aduc aminte prima mea carte de "Povestiri nemuritoare", greu incercata de mine pentru ca imi placea tare mult...si pradata de cainele meu, Azorica... Ce rafuiala a fost in ziua aceea!! Eu...alergand ingrozita dupa caine si el, victorios, oprindu-se din cand in cand ca sa mai smulga cate doua-trei pagini, in fata ochilor mei indurerati...
Ciresele erau in parg si cald...si munca si rasete si neasemuita libertate in fiecare seara...
Ni se indoiau picioarele si spinarea la fan sau pe deal, la treburi. Dar nici nu pridideam din jocuri... Padurea o cunosteam toata si lianele si mitarcile si spurcacii, pe care-i incercam intotdeauna cu frica si ghinda coapta si fotbalul cu picioarele desculte in otava vecinilor, pentru ca era moale si racoroasa... Si lemnele adunate in croznii prea mari, intr-un exces de zel si uitand ca ne trebuia si spinare sa le ducem...
Leaganul atarnat de nucul de pe valcel, casuta noastra improvizata si merele varatice sangerii, atat de dulci ca se terminau inainte inca de a se coace bine... Si bunica, saraca, ce ne mai bolborosea... Eram multi, nebunii...
Toamna...
Din pacate, de toamna nu ma bucuram niciodata indeajuns... Incepeam scoala, plecam la oras...si de cate ori ma intorceam imi gaseam prietenii dragi zgribuliti de ceata si ploaia care se abatea peste noi. Ne pierdeam in padure in cautarea ghebelor sau dispaream toti, dupa-amiezile insorite de sambata, in mormanele cu frunze uscate pe care le adunam in vai... Saream, rand pe rand, fara sa asteptam sa iasa cel dinaintea noastra, ingramadindu-ne si invinetindu-ne prin frunza care ne acoperea, chiuind de bucurie sau de durere. La Focul lu' Sumetru (in seara Sfantului Dumitru) nu ajugeam niciodata, din pacate... In fiecare an ma ofticam din cauza asta si ii descoseam pe verii mei de cat mai multe detalii...cine a sarit, cine s-a lovit, cine a fost laudat...
Recolta intreaga si munca, mirosul de fructe coapte, magaziile si beciurile pline si eternele glume pe holda cand ne adunam tot neamul, ghicitorile vinetii, padurea in mii de nuante si tristetea ciudata pe care o resimteam cand o auzeam pe bunica soptind... "A venit Vinerea mare/ S-a palit codrul pe poale/Pe poale si pe varfoare..." Urmau noroaiele si ceata laptoasa si fonetul padurii indurerate de trecerea unui alt an...
Apoi...Decembrie de poveste...
As vrea sa va aduc in fata ochilor noptile vrajite de iarna cand ne pierdeam cu saniile pe drum, pana tarziu, de se ingrijora bunica pentru sanatatea noastra... Ma intorceam acasa un ghemotoc de zapada, cu obrajii incinsi si ochii de-abia zarindu-se de sub broboada de lana... Ne erau zilele prea scurte dar nu ne pasa de nimic... Diminetile racoroase incepute cu ceai si covrigi si magiun si seara...merele coapte si focul din soba... Colindele si zapada tacuta...

Copilaria mea de vis... Locurile si oamenii la care m-am intors intotdeauna cu drag si dor si pe care le voi purta mereu cu mine, unul dintre acele lucruri care imi vor da toata viata nebanuita putere de a ma reinnoi...

Si pentru ca exprima atat de bine ceea ce simt...
Tudor Gheorghe - "In limba ta"