blog dedicat...

"The road makes us go on"...eu as spune insa ca, inca din momentul in care stam copacel, incepem sa invatam si sa alegem in fiecare clipa drumul nostru...chiar si atunci cand o facem cu pasi marunti si nesiguri...
Ma intrebam insa...
Cum ar fi oare daca aceste cuvinte, flori irosite pentru a ne infrumuseta trairile, s-ar ascunde intr-o buna zi...si nu ar iesi la iveala decat pentru a descrie frumosul din suflet iar nu dorinta de frumos a sufletului nostru? Ce tacere profunda s-ar lasa peste noi...
Cum ar fi daca mainile noastre s-ar intinde doar pentru a aduce sau a cere mangaiere si niciodata palma ni s-ar strange in pumn sau degetul s-ar indrepta acuzator spre greselile altuia? Ati intors vreodata si celalalt obraz? Eu...nu, din pacate. Ma inec intotdeauna in propriul orgoliu.
Cum ar fi daca zambetul nostru ar oglindi lumina din inima noastra si ar aduce caldura in sufletele celor din jurul nostru? Cum ar fi daca nu am vrea sa lasam uitarea sa se astearna peste cei care nu ne sunt aproape sau nu ne vor mai fi niciodata...daca nu ne-am lasa purtati de valurile acestui secol??..
Cred ca toti pastram, intr-un colt de viata, visul nostru frumos si sincer, o speranta oricat de plapanda, lumina care nu se pierde niciodata!...Tovarasul nostru fidel de calatorie...atunci cand "suveranul Timp" isi spune implacabil cuvantul pentru fiecare dintre noi...

Se apropie Decembrie. Si sper ca anul acesta sa fac bulgari de zapada acasa si sa ascult colinde multe, multe si sa zambesc si cu ochii si cu inima. Pentru ca spun de pe acum...tuturor celor dragi sufletului meu...ce dor mi-a fost de voi! Si ce dor imi este tot timpul de voi!