blog dedicat...

N-am crezut pana acum ca prostia doare...
Da, Domnilor, ma doare o parte din podoaba pe care o port pe umeri de mai bine de 27 de ani!
Ma doare partea aceea care nu ma ajuta atunci cand ma emotionez si nu-mi mai amintesc nici numele (tabula rasa - cum zicea profesoara mea de chimie din generala), cand mi se usuca gatul iar cuvintele ma zgarie cand trebuie sa iasa... Ma doare partea aceea care refuza sa-mi controleze nervii faciali atunci cand, incercand sa-mi stapanesc aceleasi emotii, simt un nerv mic, mic zbatandu-se la baza nasului meu carn si smicindu-mi ochiul, care se micsoreaza nesemnificativ... pentru interlocutor... Incepe subit o lupta nevazuta intre mine si mine...iar cuvintele persoanei din fata mea raman, plutind, undeva in afara ariei de actiune a creierului meu... In acel moment ma gandesc doar la cat de schimonosita ar putea fi fata mea si ma cert cu ochiul pe care ma chinui sa-l tin la locul lui si cu nasul care, mi se pare mie, imi ridica buza a ranjet...
Ma doare...partea aceea din creier care, din cand in cand, ma determina sa sufar de sindromul mioritic, sindromul fatalistului care nu se gandeste insa ca Dumnezeu iti da, nu-ti baga si-n traista!
Este, Domnilor, aceeasi parte care ma face sa fiu mai capoasa si mai indaratnica decat un asin sau ma intarata sa masor, uneori, distanta de la drobul de sare pana la capul meu:)...
Amaratul asta de drob de sare chinuie mai mult pe prietenii mei dragi, care imi tot deseneaza evidentul, decat pe mine insami. Pana cand ma vor trimite, intr-o buna zi...cu tigaia mea cu tot:)...
Ma doare, Domnilor, o parte de cap...
Bucata aceea pe care am izbit-o cu sete azi-noapte de usa sifonierului, de mi s-au lipit carliontii de tample si m-am prelins spre pat precum o frunza moarta in bataia vantului! Asta doar pentru ca am calculat gresit distanta dintre pat si usile dulapului de deasupra...
Eh, unde nu-i cap...