blog dedicat...

...Ne trezim toti in dimineata vietii noastre cu sacul mai plin sau mai gol, cu nevoi mai multe sau mai putine, dupa cum a vrut Doamne-Doamne pentru fiecare dintre noi.
Si iata-ne in targul vietii, cu suflet dezgolit si plin de speranta, in cautarea celor trebuincioase, dupa nevoia fiecaruia...dragoste, bani, prietenie, pozitie sociala, putere, recunoastere, binele comun, idealuri marete, posteritate...sau, poate, doar implinire si impacare...daca intelegem ceea ce face sufletul nostru sa-si gaseasca linistea...
Am facut o plimbare prin targul vietii...
Doamne...cati suntem!!!
Iata...intr-o parte pe copila-femeie cumparandu-si cele trebuincioase pentru nunta, fericita sa joace un rol pe care nici ea nu-l cunoaste bine. Priveste cu ochi curati omul care ii va darui fericirea sau nefericirea. La o taraba stau ingramaditi foarte multi oameni...se bucura de ceea ce au in fata...o bere, un mic, o tigara, un prieten cu care pot vorbi, o femeie care ii asteapta.
Vai...ati vazut acele domnite bine care isi sfasie sufletul pentru o farama de dragoste incerta?? Cine va castiga oare?
Sau pe domnul acela care opreste fiecare trecator pentru a-i explica cum ca el nu are nevoie de nimeni si de nimic, ca viata este frumoasa asa cum este... Si totusi...sunt toti mult prea grabiti pentru a intelege ca vorba lui este, de fapt, un strigat de ajutor!... Unii cersesc un banut, altii o mangaiere...
Si apoi...femeia aceea extraordinar de frumoasa care a vandut pe aur ceea ce nu merita nici macar o bucata de arama.. Bietul cumparator...cand isi va da seama! Sau, sa zicem mai bine, biata domnita saraca... Nu intelege ceea ce a facut.
Apoi...toti acei oameni a caror limba nu o vorbesc... Ce-or cauta aici? Cum o fi lumea lor??? M-am oprit putin...sa-i ascult. Sa-i inteleg. Si nu mi s-au parut cu nimic diferiti. Oameni si ei, ca si mine...cu dureri si sperante, cu frumos si urat, incercand si ei sa aleaga ceea ce le este mai potrivit din marea invalmaseala...
Am facut o plimbare prin targul vietii...si ceea ce am pus in sacosa mea nu era de-ajuns pentru a purta acasa. O sacosa mica si saracacioasa, care s-ar fi putut umple foarte usor...
Si am luat-o de la capat...
Dar...unde sunt toti? Nu mai sunt domnitele care se certau... Si barbatii isi tin doamnele lor aproape acum... Si mananca impreuna. Iar copila-femeie este femeia-mama acum si doamna aceea...ce s-o fi intamplat cu ea?!.. Cert este ca, daca nu este aici, nu mai are nevoie sa ofere sau sa cumpere. Toti cei pe care i-am intalnit odata, acum cauta altceva...nevoile lor i-au indreptat spre alte locuri pe care eu inca nu le-am descoperit...
Doar domnul acela singuratic inca mai explica eternilor trecatori ca el nu are nevoie de nimeni...poate doar de cineva care sa-l asculte...
Alti oameni, mai mult sau mai putin aceleasi obiceiuri, as putea spune... Ce mica este lumea!
Imi privesc sacosica pricajita si ma gandesc...ma voi intoarce acasa de data asta???
Acasa...cum este acasa? Unde este acasa?
Acolo unde te poarta sufletul, unde nu mai ai nevoie de nimic, acolo unde putinul devine mult si greul devine acceptabil si unde o mangaiere iti sterge lacrima ca si cum n-ar fi fost nicicand... Acasa ar trebui sa pastram tot ceea ce avem nevoie...
Si imi reincep plimbarea gandindu-ma...pe langa cei nehotarati viata trece mult prea repede!