blog dedicat...

...De mic copil ma lasau fara cuvinte acele femei delicate si misterioase, ce se pierdeau printre fustele lungi si extrem de elegante...care miroseau a flori si aveau voce blanda si maini calde cand te mangaiau pe obraji...
In adolescenta-mi visatoare, ma incanta imaginea aceleiasi femei misterioase si blande, femeia cuceritoare si hotarata pentru care familia era capataiul, femeia care avea nevoie de protectia barbatului ei in primul rand pentru ca era femeie si nu o persoana slaba, pentru ca asa era lasat de Dumnezeu... Barbatul sa fie capul!...
Apoi...am crescut...
Misterioasa...n-am reusit niciodata sa fiu... In primul rand pentru ca fata-mi toanta este atat de expresiva, incat mi se desluseste si cel mai mic gand care m-ar putea tulbura... In al doilea rand pentru ca Doamne-Doamne m-a impodobit cu anumite trasaturi de caracter care fac sa dispara tot presupusul cuceritor mister... Unde ar mai ramane acesta daca eu, vorba romanului "ce e-n gusa..."
Am pastrat insa intr-un coltisor imaginea acelei femei blande, "de pus la rana", a femeii care se daruieste cu tot sufletul pentru simplul fapt ca iubeste, a femeii mama care face sa infloreasca tot ce are in preajma. Port inca in suflet ideea casei calde care te asteapta, focul din vatra, mirosul de placinta cu mere, o cana imensa cu ceai... Si linistea... Linistea pe care ti-o ofera casa ta, familia ta, caldura primita din sufletul celei care iti pregateste totul cu drag din drag...
De ce am scris astfel aici?...pentru ca ieri am citit un articol despre femeia crestina, despre datoria ei alaturi de sot si familie, despre cum trebuie sa trecem prin viata asta sprijinindu-ne reciproc si daruindu-ne unul celuilalt. As exclama, acum, precum batranii... "Eh...frumoase vremuri..." acelea in care fiecare lucru isi avea locul lui, in care libertatea nu era gresit inteleasa, cum de multe ori se intampla astazi, in care inca mai erau respectate anumite valori... Daca au fost vreodata respectate..si nu au ramas decat la stadiul de idealuri imposibile, stele atat de indepartate de firea noastra nestatornica. Caci indraznesc uneori sa gandesc ca, de fapt, in aceasta epoca, marea schimbare este in primul rand faptul ca a disparut rusinea... Prin urmare, ne alegem fiecare o insiruire de pacate favorite pe care le declaram mandri in fata lumii, pentru ca toti suntem liberi sa fim ceea ce vrem! Mii de contradictii...la care eu, cel putin, nu sunt capabila sa gasesc explicatia.
La urma urmei aceasta insiruire inutila de cuvinte nu reprezinta decat amintirea unui vis...
Femeia cu sufletul cald, care a invatat sa lupte cu drag si sa surada vietii...femeia care iti aduce in casa soare si miros de flori si multa liniste in suflet...femeia care isi stie rostul dat ei de Dumnezeu...
Toata admiratia mea pentru acele femei!