sau...pe romaneste, nu ma dau batuta!
Cred ca toti avem parte de acele zile la sfarsitul carora am vrea sa nu fi iesit nicidecum din casa, cand avem senzatia ca se impiedica toti de noi si se umfla in pene ca sunt "mai mai" decat noi... Si inveti sa surazi amabil, cat te tine, sa suieri vorbe dulci printre dinti, in masura in care o don'soara le poate spune..si, pana la urma, te retragi in spatele unei indiferente acute.
Intorcandu-ma acasa meditez, atat cat durerea de picioare ma lasa sa-mi indrept gandurile spre altceva... Ce voi spune cand dragii mei dragi, de acasa, cu care eu ma mandresc atat de mult si care se mandresc cu mine, ca "invata fata prin straini"...ma vor intreba, peste ani, ce am facut eu atata timp aici... Voi avea, oare, curajul sa raspund "eh...am purtat gentile altora, mama, ca n-am avut loc de altii mai mari sa-mi cumpar si eu una!"??
...Cobor in satucul meu invaluit deja in umbra, strabat ulita spre casa in varful picioarelor, mananc...fara sa simt gustul mancarii pregatita cu mult drag si...adorm cu nasul in bratele mamei, care ma mangaie incet, incet pe par...Nu insa, inainte de a murmura... "Sa ma trezesti, ca trebuie sa mai citesc."...Si trec, pentru o clipa, in lumea viselor, cu gura incet intredeschisa, cu buza inferioara usor "ingreunata", ca atunci cand eram mica...si tata imi zicea "ai pus buza..." Ce m-ar mai zdruncina el, de-ar sti gandurile mele de acum...
...Mama doarme deja...iar eu ma intorc spre carti, sperand sa descifrez ceva mai mult din paginile pe care le am in fata...
Speranta moare ultima!
A fost odată
Acum 2 zile
