blog dedicat...

...atunci cand simti apropierea dezamagirii din partea unui drag, ca o taietura atat de adanca in carnea si in sufletul tau incat ti se strange stomacul punga de durerea care-ti invadeaza fiinta, iti incovoi spatele precum un animal turbat si ramai in asteptare. Aerul eliberat de plamani iese sacadat, printre dintii care lasa sa scape soapte de ruga, soapte ca acel ceva de care te temi sa nu devina adevar, rugi amare prin care sufletul de biata fiinta gresinda si-ar dori sa pastreze macar o farama din Inaltul din care ne rupem...


...atunci cand dezamagirea si amaraciunea iti bat la usa, tu ramai imobil, privind pe ferestra la seninul pe care l-ai fi vrut etern si, intr-un tarziu, deschizandu-i, le lasi sa intre... Stii ca nu ai fi putut evita pentru ca este scris in carnea si in conditita noastra de crunte animale de prada, de fiinte instinctuale...voinde. Inchizi ochii si...accepti lovitura care iti mai deschide o rana dar refuzi sa o inapoiezi. Iubirea pe care ai simtit-o odata iti leaga mainile si iti oblojeste ranile, iti doboara furia inainte a ucide si iti aduce uitare! Ceea ce era pana ieri parte din tine, ramane o adorabil de trista amintire. Nehotararea ta ii va ramane insa, fara sa realizeze macar, piatra de moara pe constiinta cu care ajungem la capatul drumului, pata pe oglinda sufletului. Ironia vietii, ranile pe care le deschidem in sufletele celor din preajma noastra sunt, de fapt, gropi cu nisipuri miscatoare, in care ne afundam in primul rand noi, cu marile noastre ambitii de pamant...