E noapte adanca afara.. Acel intuneric dens pe care-l simti mancandu-ti degetele, drumurile lucioase sub lumina felinarelor, vantul urla a pustiu si un caine latra surd, prin gradini. Imi adun gandurile pe-o carte tot asa cum, de multe ori, am incercat sa le risipesc. Aceste nopti imi aduc in suflet sentimentul acela strigator de necunoscut, de drum rebegit, prea stramt pentru a te putea intoarce. Imi aduc aminte de noptile in care numaram stele pe potecile spre casa bunicilor, de trecute doruri, de copila care umbla desculta si se lupta cu neputintele altora. Acest vant sopteste sufletului meu intrebari pe care nu le mai infrunt cu frica de altadata. Noaptea aceasta cu luna noua ma face sa-mi doresc Lumina si linistea si iubirea mea. Ma cuibaresc frumos in mine.
27 iulie, 2009 10:45
Asta e un fel de ...pe mine, mie, redă-mă!:) Frumoase rânduri, găbitza!:)
27 iulie, 2009 14:48
Aceeasi sensibilitate scrie in noapte ,ascultand intrebari doar de ea auzite si tanjind spre Lumina, liniste si iubire...Ceea ce iti doresc din tot sufletul, suflete!
27 iulie, 2009 22:48
innuenda,
sau...eu, pe mine, m-am regasit!;)
Multumesc si bine ai revenit pe la mine!
Si...sper ca ne vei bucura, cat de curand si cu un nou articol! Ne este dor de tine!:)
anadana,
cred ca toti ne dorim mai mult sau mai putin acelasi lucru... Mai pierdem uneori calea dar niciodata speranta!:)
Iti doresc si tie tot ceea ce pretuiesti mai mult! Multumesc inca o data pentru tot!:)
31 iulie, 2009 14:52
Găbiţa,noi, oamenii... suntem într-o permanentă adunare...:)
02 august, 2009 16:24
scrii frumos...felicitari :)
03 august, 2009 13:59
almanahe,
intr-adevar!
...am putea spune si intr-o permanenta descoperire:)
teodor,
bine ai venit pe la mine si...multumesc foarte mult!:)
si mie imi plac ideile "marelui singuratic"!:)