blog dedicat...

Rasismul... Xenofobia
Evidente sau, uneori, ganduri atat de subtile incat constientizarea lor te loveste mai rau decat un scuipat in obraz.
Episoade rusinoase ale istoriei omenirii inca atat de prezente in multe locuri pe planeta asta, devenita neincapatoare pentru mandria noastra atotputernica.
De ce am atins acest subiect ? Pentru ca, desi mi-am promis, in momentul in care am deschis aceasta pagina, ca nu voi aborda subiecte care m-ar putea determina sa imbrac susceptibila haina a victimei rasismului, astazi, putin obosita si iritata de alegerile care mi-au schimbat total viata si de valurile de priviri curioase care m-au apasat in ultimul timp, as vrea doar sa va impartasesc un gand razlet.
Anume acela ca, in afara acelui rasism intalnit in aproape toate straturile sociale (procentajul fiind decis de cele mai multe ori de catre nivelul de cultura al oamenilor, de experientele avute si, in consecinta, de elasticitatea mentala a acestora), consider la fel de periculos acel subtil gand xenofob, care te loveste pe neasteptate si il retin motivul principal al dificultatilor de integrare si de convietuire intampinate intr-o societate mixta, sa zicem, acel tip de societate propus de marea noastra Uniune Europeana.
Dificultatea se manifesta in momentul in care descopar ca diferentele, cele care ne trezesc pofta de cunoastere a altor civilizatii si locuri, sunt destul de greu de acceptat atunci cand trebuie sa convietuiesti cu ele.
Teoretic, libertatea fiecaruia se intinde pana acolo unde nu dauneaza libertatii celui de langa el. In practica, libertatea mea se intinde pana acolo unde doresc gazdele mele. Eu trebuie sa respect casa si traditiile si mi se pare absolut justificat! Ceea ce nu mi se pare normal insa este limitarea orizontului si a posibilitatii mele de dezvoltare intr-o societate care se vrea meritocratica. Mi se pare normal sa iei de la capat totul, sa fii nevoit castigi increderea, sa invingi problemele birocratice...dar nu mi se pare normala crearea sau desemnarea unui domeniu de activitate pentru cei mici si limitati de diferentele de cultura. Aceasta "realitate" are iz de sclavie evoluata, asuprire a omului de catre om in forma adaptata timpurilor noi.
Si, pentru a ajunge in sfarsit la motivul scrierii mele, consider xenofobie subtila, inconstient inradacinata in minte si inima, atitudinea celor care iti declara in fata ca nu generalizeaza tocmai pentru ca au avut posibilitatea sa te cunoasca, facandu-ti, astfel, o mare favoare, care raman surprinsi sa te gaseasca ratacit in anumite medii sociale restrictionate, care, fara sa stie o boaba din istoria ta, te izbesc peste obraz cu ultima stire care a facut inconjurul lumii fara sa se intrebe, de fapt, ce ascunde aceasta puternica mediatizare a negativului din prezenta strainilor langa tine, ce politica murdara isi face jocul prin intermediul organelor media, astazi mijloc ideal de asmutire a maselor.
Apogeu, insa, al manifetarii acestei xenofobii retinute, este condescendenta si falsul respect. Distanta care iti zambeste politicos si iti teorizeaza ca sangele tau este la fel ca al sau dar...sa nu cumva sa ma murdaresti cu el... De multe ori, mintea se inchide cu acest concept, distrugand curiozitatea creativa sau dorinta de cunoastere a celuilalt. Ochii iti povestesc, atunci cand vorbele te insala... Acea privire mata care te cerceteaza, te condamna, acea privire care iti spune eu nu te cunosc, nu te inteleg si nici nu vreau acest lucru. Eu te "respect" pentru ca iti sunt net superior si educatia si conditia mea imi impun acest lucru!
In loc de concluzie...
Calatorie cu metroul intr-o seara trista si obosita, cu ceva timp in urma. Spirite destul de incinse din cauza unei orori savarsite de persoane pe al caror pasaport era scris ca sunt cetateni ai tarii noastre. Am gasit un loc liber si, fara sa privesc in preajma, m-am napustit epuizata asupra lui. Alaturi de mine o doamna sic, la vreo 70 de ani, probabil parte din aristocratia specifica localitatilor din preajma Romei. O privesc, o admir...ma gandesc la mine ca arat mult mai obosita ca ea asta-seara...si apoi imi vad de caltii gandurilor mele. La una dintre urmatoarele statii urca o draguta, de mana cu o copila de cel mult sase ani. Pana sa procesez eu informatia...doamna ii cedeaza locul pentru copila. Imi dau seama si ma ridic pentru a-i oferi locul dragutei, alaturi de fata ei. Ea, stanjenita, isi ia fata si sacosele in brate si ma roaga sa ma asez inapoi, pentru ca sta foarte bine si asa. Nici nu banuieste ca sunt de-a ei, romanca...desi vocalele ei inchise deja imi trezisera interesul. Cedez insistentelor si durerii de picioare si ma asez...continuand sa o privesc insa curios. Se agita prea mult. Ochii ei mari si melancolici se muta nervos de la mine la doamna si inapoi, nestiind cum sa multumeasca. Nu reusesc sa inteleg. In timp ce doamna ramane impasibila in fata ei...si eu imi fixez incaltarile, ciulind insa urechile pentru a nu pierde o silaba, draga mea romanca isi indreapta atentia asupra aristocratei. Multumind pentru a nu stiu cata oara, discursul sau aluneca incet spre faptele condamnabile, din chiar zona in care locuia. Privirea doamnei devenise mata. Draguta continua sa vorbeasca, sa critice aspru, sa spuna ca-i era teama sa-si lase copila singura acasa, fara sa lase de inteles ca era vorba despre conationalii ei. Intr-un tarziu fetita o intreaba daca mai era mult, intrerupandu-i astfel peroratia. Doamna devenise intre timp, stana de piatra, cu un zambet pictat si accentuat de machiajul bine definit...o stana care se sfarama cu fiecare clatinare a capului, care se chinuia sa fie condescendenta cu situatia celei care, prin tot comportamentul ei, ii spune « imi pare rau ca sunt romanca ». Mi-au fost atat de nesuportat scuzele frumoasei noastre...ca in momentul in care s-a ridicat am intrebat-o, in romana si ridicand vocea intr-atat incat sa fiu sigura ca ma aude si doamna... « aveti nevoie de ajutor cu sacosele ???»
Surpriza si rusinea intiparita pe fata ei incantatoare, de tanara mama si femeie respectabila, m-au lovit ca un pumn in stomac. Fondul de ten al spectatoarei noastre s-a innegrit vizibil, capul s-a intors silnic, spre alte orizonturi.
A raspuns scurt « nu, multumesc » si apoi s-a intors spre iesire, fara sa-mi mai arunce macar o privire. Doamna a coborat fara sa o salute pe ea...si romanca fara sa ma salute pe mine...