blog dedicat...

Motto : « Folosindu-ne si pe noi si dand lumina la atatia, ea se jertfeste si incepe a se topi incet, incet si se topeste pana ajunge la sfesnic. Doua lucruri face tacand – zice Sfantul Ioan Gura de Aur – tace luminand si se jertfeste tacand. Acesta este rolul femeii in societate. » Parintele Cleopa Ilie

Alessandra... Ochi ciocolatii migdalati si blanzi cum rar iti este dat sa intalnesti, ten masliniu, trasaturi delicate si...vopsea neagra ca pana corbului amintind, acum, culoarea parului albit mult prea devreme... Un munte de suferinta si de singuratate astazi, cand si-a dedicat viata copiilor ei, prea mici pentru a intelege ca mama nu este doar un punct de referinta, dar si o femeie care are multa nevoie de o farama de sprijin... Barbatul ei si-a gasit « alinare » in bratele unei alte femei, dupa doar...o viata de cand se cunoasteau...
O privesc uneori...pierduta in gandurile ei singuratice, in dorurile ei, capul usor inclinat, genele lungi acoperindu-i ochii, zambetul timid in unica expresie care inca mai aminteste de femeia care s-a ascuns in ea, de sperantele si visele ei... Si imi revin in minte vorbele pe care le-a lasat sa scape intr-o seara...singurul moment in care i-am simtit suferinta sufocand-o intr-atat incat cuvintele pareau biete picaturi care nu o ajutau nici macar sa sa-si racoreasca sufletul secatuit « Ceea ce nu-i pot ierta este ca, dupa atatia ani s-a purtat astfel cu mine... Era suficient sa se opreasca macar o data si sa-mi spuna «Iarta-ma! Nu am vrut sa iasa asa! »...Nu a facut-o niciodata si asta nu pot accepta...»
Asa este viata, uneori, mai ales in timpurile noastre! Ruleta ruseasca...
Si...avem, totusi, Valentine’s Day... In zile in care cuvantul « familie » si-a pierdut sensul pentru prea multi dintre noi, in zile in care egoismul, narcisismul, materialismul primeaza de prea multe ori, in care nu mai avem rusine de nimic iar responsabilitatile sunt flori la ureche, pe care le aruncam atunci cand isi pierd prospetimea... Doar avem o viata inainte si putem incepe atat de multe... Nu conteaza daca le ducem la bun sfarsit sau nu. Conteaza emotia descoperirii, bucuria copilului care si-a aflat o noua jucarie, care adora prima zi de scoala pentru ca, in ghiozdanul cumparat ieri, are carti si caiete noi... Si ghetutele cele noi ii stau atat de frumos in picioare... Mai greu este cand cartile se tocesc de coatele ce raman sprijinite prea multe ore peste ele...
Si, totusi, incerc intotdeauna sa evit intrebarile la care nu as putea avea raspuns... Le alung hotarata, cand le aud doar tropaind in anticamera creierului meu si incerc sa alin, daca reusesc, macar o tristete...
Pot, insa, afirma ca prefer...
IUBIREA, sarbatorii indragostitilor!
Prefer un zambet sincer, o clipa furata, o lacrima stearsa, o bucurie traita impreuna sau tacerea in locul cuvintelor spuse mult prea usor, care isi pierd continutul atunci cand ai nevoie de sprijin...
Prefer brate calde care sa ma astepte si sa ma aline, unei seri romantice dictate de prea multul oferit de zilele noastre,
Prefer ochi care sa ma caute tot astfel cum ii caut si eu,
Prefer o simpla plimbare si sa simt mana care se strange ocrotitor in jurul mainii mele, in locul cadoului sau a inimioarei, care nu-mi arata ce este in sufletul celui de langa mine,
Prefer un ceai si o seara linistita acasa, langa cel caruia ii apartin...
Prefer stabilitate si gesturi care, in simplitatea lor, iti cuceresc increderea si iti umplu spatiul din jurul tau atat de frumos si natural, incat lipsa lor iti lasa un gol imens.
Si,da...
Prefer sa-mi doresc sa pot imbatrani linistita alaturi de persoana iubita, decat sa fiu indragostita de ideea de a fi indragostita si de a demonstra acest lucru!