in deplinatatea egoismului nostru...
crestem si ne luam zborul fara a ne uita in urma, de cele mai multe ori la parinti sau apropiati care cu greu acopera golurile lasate de plecarea noastra
iubim cum ne lasa baierele sufletului nostru dar uitam ca diversitatea nu inseamna in mod necesar inferioritate sau greseala
gresim si dam vina pe negrul celorlalti dar nu scormonim in farama noastra de constiinta, in aflarea neputintelor noastre
ne bucuram de cerul senin si zilele frumoase si nu vedem o mana intinsa spre noi
pentru ca viata trece si ne este prea scurt timpul, nu ne putem opri sa ascultam, sa indreptam, sa iertam si sa uitam
in deplinatatea egoismului nostru
uitam de insusi Dumnezeu
pentru ca suntem noi stapanii
lumii noastre nisip si de iluzii marete...
A fost odată
Acum 2 ore
04 august, 2009 22:08
hei :) am observat abia in seara asta ca m-ai adaugat la "Popasuri". Iti multumesc si...spre rusinea mea, abia acum te adaug si eu in ceea ce am denumit "Poiana lui Iocan", dar si in blogroll, insa nu din reciprocitate cat din admiratie ;) ciao
04 august, 2009 22:31
ciao:)
nu poate fi vorba despre rusine, pentru ca nu este obligatie, ci admiratie reciproca. Iti multumesc frumos, Teodor!:)