...Mi-am adus zilele acestea aminte de casa, de intrarea mult prea stramta si oglinda imensa vesnic opaca de aburii multelor mancaruri cu care mama ne astepta, de canapeaua rebegita din camera mea si covorul cu model intortocheat rosu-albastru de ti se invarteau ochii in cap uitandu-te la el. Mi-am adus aminte de biroul daruit de tata, negru, imens si prea modern pentru odaita mea demodata, biblioteca saracita odata cu plecarea mea din sufrageria mica si perdeaua deasa ca un nor albicios peste intregul zid si usa secundara a balconului...
Mi-am adus aminte ca toate zac sub cearseafuri albe acum sau sub un strat foarte gros de praf...
Lucrurile, fara noi, isi pierd sensul.
Mi-am adus apoi aminte de atat de multi ochi, atat de multe maini si tot atatea gesturi care mi-au ramas adanc implantate in mintea mea de copil credul... Mi-am adus aminte ochi pe care n-as fi vrut niciodata sa-i pierd si, totusi, viata ne-a uitat pe drumul ei. Asta nu a insemnat insa ca bucuria de a sti de ei nu mi-a inseninat din cand in cand zilele...
Mi-am adus aminte ca toate zac sub cearseafuri albe acum sau sub un strat foarte gros de praf...
Lucrurile, fara noi, isi pierd sensul.
Mi-am adus apoi aminte de atat de multi ochi, atat de multe maini si tot atatea gesturi care mi-au ramas adanc implantate in mintea mea de copil credul... Mi-am adus aminte ochi pe care n-as fi vrut niciodata sa-i pierd si, totusi, viata ne-a uitat pe drumul ei. Asta nu a insemnat insa ca bucuria de a sti de ei nu mi-a inseninat din cand in cand zilele...
Sambata voi trece din nou pe strazile targului meu drag si voi numara schimbarile care s-au produs sau portile care s-au inchis de cand eu nu mai sunt. Apoi voi deschide din nou usa casei mele si ma va apasa uitarea in care zace si voi intelege pentru a nu stiu cata oara ca tot ce avem purtam in casa sufletului si tot ceea ce suntem se oglindeste in inima celorlalti, in amintirea pe care o poarta despre noi, in zambetul pe care ni-l adreseaza atunci cand ne intalnesc...
Si in diminetile ce vor urma imi voi bea din nou cafeaua cu bunicul si-l voi sorbi din priviri in timp ce isi va mangaia mustata canita si isi va cauta indelung cuvintele pentru ca tine foarte mult la fata lui invatata (...mai degraba rusinata de respectul pe care el i-l arata-dar am inteles ca nu trebuie sa-l intristez contestandu-i bucuria)... Si tot atunci imi voi afunda nasul in basmaua bunicii si o voi imbratisa cat voi putea de strans si ii voi simti din nou mana gloduroasa si chinuita de atata munca mangaindu-mi fata zgrumturos...
Si voi cauta cu ochii inimii, aceste zile, pe toti cei care fac parte din mine si ii port oriunde cu mine, eu copil capos si neindurator care nu vrea sa creada ca distanta sau viata sau timpul ne determina sa uitam sau sa pierdem definitiv legatura cu acei oameni pe care candva ii iubeam ca pe noi insine...
Si, poate, zilele acestea bucuria mea imi va fi tremuratoare pentru ca stiu ca nu-mi vor ajunge clipele si stiu ca voi pleca temandu-ma de ceea ce voi gasi la intoarcere.
Si...voi mai rupe o fila din calendarul vietii mele si o nu o voi arunca pentru ca nu vreau... O voi aseza frumos peste sufletul meu si voi pretui dulcea sa amintire, voi accepta singuratatea fiecaruia dintre noi ca pe un dat si unicitatea acelor momente in care simti sau iti doresti sa-ti plesneasca inima in piept de fericire si voi spera sa-mi dea Dumnezeu puterea sa le gasesc folos la toate cate am trait sau voi trai...
Zilele acestea, de veti vedea o fata-femeie cu zulufi de culoarea castanelor umede, cu ochi caprui si melancolici si mers sprintar de copil pus pe nazbatii...poate, prin cine stie ce coincidenta neinteleasa a vietii acesteia, voi incerca sa imi ascund rusinosul accent italian (nu pentru ca este italian, ci pentru ca as vrea sa vorbesc romana fara accent) in spatele unei pronuntii ingrijite si cantate-cum spunea o prietena draga...chiar in preajma voastra:)
Si...voi mai rupe o fila din calendarul vietii mele si o nu o voi arunca pentru ca nu vreau... O voi aseza frumos peste sufletul meu si voi pretui dulcea sa amintire, voi accepta singuratatea fiecaruia dintre noi ca pe un dat si unicitatea acelor momente in care simti sau iti doresti sa-ti plesneasca inima in piept de fericire si voi spera sa-mi dea Dumnezeu puterea sa le gasesc folos la toate cate am trait sau voi trai...
Zilele acestea, de veti vedea o fata-femeie cu zulufi de culoarea castanelor umede, cu ochi caprui si melancolici si mers sprintar de copil pus pe nazbatii...poate, prin cine stie ce coincidenta neinteleasa a vietii acesteia, voi incerca sa imi ascund rusinosul accent italian (nu pentru ca este italian, ci pentru ca as vrea sa vorbesc romana fara accent) in spatele unei pronuntii ingrijite si cantate-cum spunea o prietena draga...chiar in preajma voastra:)
14 august, 2009 16:13
oriunde ai fi, bine ai revenit :)
14 august, 2009 22:54
ti-e sufletul greu de povara dulce-amara, de emotia revederii. Sa ai o vacanta precum ti-ai dorit, sa-ti fie bucuria deplina!
14 august, 2009 23:32
@Teo,
...vecina damboviteanca;)
bine v-am regasit ACASA!:)
@Anadana,
amara-dulce... Sper din tot sufletul! Multumesc mult!:)
14 august, 2009 23:38
:) n-as fi banuit
15 august, 2009 17:44
Găbitza cea dulce și sensibilă...Am un nod în gât după textul ăsta (mi-am amintit eu însămi de bunici). Dar mă bucur mult de bucuria care te așteaptă și-ți doresc să trăiești la maximum fiecare clipă alături de cei dragi.
19 august, 2009 12:23
:)Multumesc foarte mult, Innuenda!
Acasa este, intr-adevar, mai bine ca oriunde... Am spus de multe ori-aici imi canta sufletul:)
28 septembrie, 2009 23:11
nu doar ca mi-a placut m-au dat lacrimile...frumusetea cuvintelor tale si tristetea din sufletul meu...la gandul celor dragi care nu mai sunt
te imbratisez cu drag Gabi
28 septembrie, 2009 23:53
Tristetea isi pierde contururile taioase...cu timpul, Cristina si te vei indrepta mai mereu spre lucrurile frumoase, spre ceea ce iti va lumina sufletul cand iti vei aminti de o persoana draga...
Si eu te imbratisez cu drag si mult dor!
14 octombrie, 2009 14:28
Absolut minunat! E adevarat ca oriunde am fi, imprastiati prin lume, reintoarcerea acasa va fi mereu un prilej de retraire a tot ceea ce a fost, frumos sau trist...nimic altceva decat viata noastra!
16 octombrie, 2009 21:17
Multumesc frumos, Agripina! Si bine ai venit pe la mine!! Sincer...cred ca aceasta retraire, pentru noi, cei imprastiati prin lume, este de fapt prilej de regasire, prilej de rupere a zagazurilor sufletului...de mangaiere a acestuia... Pentru ca libertate nu inseamna neaparat si liniste sufleteasca! Cel putin asa a fost pentru mine!